Biserica Cuvioasa Parascheva
Biserica de lemn Cuvioasa Parascheva din Tg.Ocna este cea mai veche biserică de lemn şi a fost numită ulterior Biserica Domnească. Biserica a fost construită din bârne, pe malul drept al Vâlcicăi, pentru savgai. Tradiţia spune că biserica a fost refăcută pe locul alteia mai vechi care a ars. Biserica este pardosită cu dale de piatră iar pereţii căptuşiţi cu scândură cu nervuri care se grupează în cheia de boltă dublă. Remarcabil este iconostasul alcătuit din icoane de o mare frumuseţe, fiind renovate in anii 1789, 1800, 1810 si 1830. În prezent, biserica este folosită drept capelă mortuară, fiind poziţionată în mijlocul cimitirului parohiei, unde se odihnesc o serie de personalităţi de bază de altădată. Biserica de lemn Cuvioasa Parascheva din Tg. Ocna este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi in apropiere.